Un copac suferea foarte mult din cauza că era foarte mic, strâmb şi urât. Ceilalţi copaci din vecinătate erau mult mai înalţi și frumoşi, chiar dacă creșteau mult mai jos ca el. Copacul dorea atât de mult să fie la fel ca ceilalţi, astfel încât adierea vântului să-i sufle crengile maiestuos.

Dar copacul creştea pe o margine de stâncă. Rădăcinile sale s-au înfipt bine printre crăpături. În ramurile lui se auzea vântul rece, soarele-i lumina crengile dimineaţa. Și totuși, copacul îşi blestema soarta.

Trecură zilele și copacul refuza să-și accepte soarta. Într-o dimineaţă, când primele raze îi luminau crengile, copacul trase o privire spre panorama care se deschidea de sus, de pe stâncă şi a înteles că viaţa nu e chiar aşa de rea. În faţa sa se deschidea un tablou nemaivăzut de frumos. Mulţi din copacii ce creşteau mai jos nu puteau să vadă nici a zecea parte din ceea ce vedea el.

Totuși stânca îl apăra de zăpadă și gheață. Fără tulpina sa strâmbă și crengile sale întortochiate el nu ar fi putut trăi acolo. El era unic!

Fii și tu unic, nu fi ca alții! Încearcă să nu faci comparații imposibile, ci să vezi ce te diferențiază de ceilalți. Acceptă lumea ta, crede în visurile tale, trăiește fericit fiecare clipă. Atunci, când alții se vor lamenta în propriile neajunsuri, tu îi vei privi de la înălțimea dorințelor tale împlinite.