PSALMUL 91

Trecem cu bucurie de la psalmul 90 la psalmul 91, ca cel care iese din întunerec la lumină, din noapte la zorii zilei! Dacă psalmul 90 a fost psalmul vieții trăite sub pedeapsă, psalmul 91 este al vieții trăite sub protecția divină. Mustrarea din psalmul 90 ne ajută să apreciem și mai mult promisiunile din psalmul 91.

Tema psalmului este siguranța celui păzit de Domnul. Există o pecete de protecție peste toți cei ce Îl ascultă și rămân în El. Promisiunile din psalm nu sunt pentru cei ce se apropie de Dumnezeu numai atunci când intră în necazuri și au nevoie de ajutor, ci pentru cei ce s-au așezat temeinic lângă El (v.1) și-L fac în fiecare zi ,,locul lor de adăpost“ (v. 9).

Care sunt pericolele care-i pasc? Curse și boli (v. 3), săgeți (v. 5), molime și urgii (v. 10), pietre (vv. 11–12), lei și șerpi (v. 13; poate o aluzie la Satan însuși). Puteți găsi foarte ușor corespondentul contemporan pentru aceste pericole care-i pășteau pe călătorii evrei de atunci.

Viața de rămânere în Dumnezeu (vv. 1–4) produce viața de sigurață alături de El (vv. 5–13), viață fără panică, care ne înlesnește viața din belșug  (vv. 14–16), viața de biruință și de pace. Cel mai sigur loc din lume este să fii la umbra Celui Atotputernic.

(Traducere după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary, Thomas Nelson)

+++

Psalmul 92 – mutarea în mulțumire

Nemulțumirea este ca rugina și putregaiul, vine de la sine! Ea vine peste cel sărac, dar și peste cel bogat! Peste cel bolnav, dar și peste cel sănătos! Peste cel tânăr, dar și peste cel bătrân! Trebuie să te lupți împotriva ei. Trebuie să o combați. Trebuie să te tratezi ,,profilactic“ împotriva ei!Nemulțumirea este o boală a inimi care trebuie vindecată cu un medicament dat minții! Iată trei lucruri la care te poți gândi în ziua Sabatului și pentru care poți mulțumi.

1. Se cade să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru fiecare zi pe care ți-o dăruiește (v.1-4). Dimineața, când te scoli, poți privi optimist înainte bazându-te pe ,,bunătatea Lui“, iar seara, când te rogi, Îi poți mulțumi pentru ,,credincioșia Lui“.
2. Se cade să-i mulțumești lui Dumnezeu pentru că ești deja o parte din veșnicie (v.5-9). Știu că tu nu poți înțelege ce este veșnicia, dar poți să te gândești deja la ea, prin credința în Domnul Isus Christos. Poți să începi să-ți reașezi prioritățile vieții pentru a pune pe primul lor lucrurile care au valoare eternă:

,,Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilorşi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi lumea şi pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne în veac“(1 Ioan 2:15-17).,,De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică“ (1 Cor. 15:58).

3. Se cade să-i mulțumim Domnului pentru bătrânețe (v. 10-15). Altora li s-a refuzat privilegiul acesta! Ancorat în perspectiva veșniciei, un credincios ajuns la bătrânețe, nu se ramolește, ci …

• este putenic și proaspăt (v.10).
• înverzește (v.12-13).
• rodește (v.14) și
• mărturisește (v.15)

În loc să cârtești și să bombănești, fă bine și mărturisește celor din jur despre Dumnezeu!Dacă vă mai uitați o dată la cele trei secțiuni de mai sus, prima este mutarea lui Dumnezeu în lumea noastră zilnică, a doua este mutarea noastră în lumea veșniciei lui Dumnezeu, iar a treia este consecința practică a acestor două mutări: mutarea nostră în lumea mulțumirii.

,,Nu-i de nici un folos să ne acrim la bătrânețe! Mi-e milă de cei care trăiesc în închisoarea trecutului. Mănâncă mană de ieri, stricată; putrezesc și put înainte să fie îngropați“ –  D. L. Moody

(Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary.)

+++

Ps. 111 – Psalmul celor ce studiază Biblia

Da, există și așa ceva! Orice om care se apropie de Biblie ar trebui să-l știe pe dinafară și pe … dinăuntru.

Introducere: Psalmul debutează cu o declarație de scop și se încheie cu o motivație de studiu, singurele valabile și validate de Dumnezeu. Între ele, psalmul ne reconadă locurile unde-L putem decoperi pe Dumnezeu.

1. Începe înotdeauna cu închinare. Studiază spre slava lui Dumnezeu! – Ps. 111:1

Cu atătea cifre de ,,1“ este limpede că aceasta este prioritatea primordială! Nu studia ca să te arăți că știi mai mult ca alții. Nu studia doar de dragul studiului, ci studiază ca să-l descoperi pe Dumnezeu și să-i dai slavă. Viața veșnică este aceasta ,,să te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Christos, pe care L-ai trimis Tu“ (Ioan 17:3).

2. Caută-l pe Dumnezeu în adorare – Ps. 111:1

Participarea noastră la părtășia oamenilor nepărihăniți din adunare nu este doar să ne întânim cu ei, ci să ne închinăm împreună cu ei lui Dumnezeu. Adorarea este o artă pierdută în multe adunări locale. Peroadele de liniște ne pun în panică și ne fac să le umplem repede cu vreo ,,cântare comună“. Oare de ce nu am putea să stâm doar în linște câteva momente și să ne închinăm în meditație? Pentru că nu avem practica bisericilor istorice?

3. Caută-l pe Dumnezeu în lucrările Lui – Ps. 111:2-6

Uită-te la expresiile din textul pslamului și vezi că orice ai studia, astronomie sau algebră, Îl studiezi de fap pe Dumnezeu prin creație.

4. Caută-L pe Dumnezeu în Cuvântul Lui – Ps. 111:7-9

Cuvântul revelat nu se contrazice niciodată cu revelația naturii. Ambele au același Autor. Tema aceasta a mai fost abordată și în psalmul 19. ,,Contrazicerile sau împotrivirile științei pe nedrept numite astfel“ apar și dispar, dar Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în veac!

5. Încheie întotdeauna cu aplicare, cu dorința de a face ceea ce ți-a spus Dumnezeu – Ps. 111:10.

Cineva întreba: ,,Cum se face că așa de mulți absolvenți de școli teologice și chiar doctori în teologie trăiesc în păcat și au ajuns până la negarea lui Dumnezeu?“
Răspunsul este simplu: ,,Pentru că ei n-au fost niciodată ,,ucenicii“ lui Dumnezeu, ci doar criticii care i-au studiat lucrarea. Ei știu multe DESPRE Dumnezeu, dar, ca și fiii lui Eli de la Cort, nu l-au cunoscut niciodată (1 Sam. 2:12).“ Farisei și cărturarii care erau doctori în Lege, dar nu L-au recunoscut pe Dumnezeu când a venit la ei au foarte mulți urmași și astăzi.

Nu uita că Biblia nu este o lumină pe care s-o pui la intrarea casei, ci o candelă care să-ți arate cărarea pentru următorii pași în umblarea ta cu Domnul. Dacă nu pui în practică ceea ce ți-a spus Dumnezeu până acum, de ce ți-ar descoperi El alte lucruri? Nu uita pericolul care-i paște pe cei dispuși să studieze: ,,Cunoștința îngâmfă. Doar dragostea zidește“ (1 Cor. 8:1).

Cel ce a știut, va fi bătut cu mai multe lovituri dacă nu împlinește!

Dacă dorești însă o minte sănătoasă și vrei să intri în slava lui Dumnezeu, treci la studiu, dar fi sigur că o faci de pe genunchi (vezi și 2 Tim. 3:16-17).

+++

Psalmul 112 – O inimă după inima lui Dumnezeu

Acest psalm se leagă de cel anterior, după cum arată şi o aceeaşi dispunere alfabetică a versetelor (cei doi psalmi sunt în acrostih; litera iniţială, în ebraică, a fiecărei părţi de verset urmează o ordine alfabetică).

Dacă în Psalmul 111 citeam că dreptatea Domnului rămâne pentru totdeauna (Psalmul 111:3), în Psalmul 112, dreptatea celui care se teme de Domnul rămâne pentru totdeauna (v. 3, 9).

Versetul 1 continuă şi totodată devansează versetul 10 din Psalmul 111. Teama de Dumnezeu, cale a înţelepciunii, este de asemenea şi cea a binecuvântării. Nu este vorba numai de a pune în practică poruncile Domnului, ci şi de a găsi multă plăcere în ele. Aceasta era partea lui Isus, care putea spune: este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta (Psalmul 40:8; vezi de asemenea Ioan 4:34).

Unele persoane poartă întotdeauna frica de a nu afla vreo veste proastă. Teama de Dumnezeu înlătură însă această teamă, de oameni (v. 8) sau de evenimente neplăcute (v. 7). Inima celui care se încrede în Dumnezeu nu este tulburată de ceea ce se întâmplă (Proverbe 1:33); este tare (v. 7), pentru că Domnul o susţine (v. 8; comp. cu Ioan 14:1,27b). O inimă tare poate fi însă în acelaşi timp şi o inimă sensibilă şi plină de dragoste. Cel drept este îndurător (v. 5), răspândeşte şi dă săracilor (v. 9). Este plin de îndurare şi milos, cum este Însuşi Dumnezeu (v. 4; comp. cu Psalmul 111:4b şi cu Iacov 5:11b).

+++

Psalmul 130 – De profundis …

,,Există în fiecare dintre noi personalitatea aparentă și personalitatea profundă, omul ascuns al inimii, care iese arareori la suprafață, preferând să rămână necunoscut tovărășiilor de circumstanță. Personalitatea profundă se descoperă doar în climatul iubirii adevărate, între prieteni, între soți, în ceasuri de intimitate adâncă, la nivelul sfânt al spovedaniei“ – Dr. A. Goste

Psalmul 130 (129 în Vulgata), este tradițional numit De profundis (,,Din fundul adâncului“), expresia din debutul textului în limba latină.

“Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!” (Psalmul 130:1).

DE PROFUNDIS ~ FROM GEORGES ROUAULT’S SERIES, ‘MISERERE ET GUERRE’

Psalmii sunt hainele altora pe care trebuie să le îmbrăcăm și noi, experiențe personale pe care trebuie să le retrăim. Nu este ușor, nici la îndemâna oricui. Retrăirea unui psalm nu se poate face oricând și nici oriunde. Cere timp, cere meditație, cere pătrundere duhovnicească sau, cel puțin, … necazuri asemănătoare.

Literatura orientală, mult superioară celei occidentale, care este liniară și conduce “rațional” spre o singură concluzie posibilă, folosește în locul silogismelor alte mecanisme ale gândirii: metafora, comparațiile și, mai ales, povestirile.

Domnul Isus vorbea în felul acesta. Citim mereu: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu o …” și urmează de regulă o metaforă, o comparație Sau una din celebrele Lui povestiri/pilde.

Dumnezeul Bibliei promovează gândirea orientală! Ea este neliniară, fiind deschisă mai multor explicații posibile, echilibrate în balansul ideilor alternative. Ceea ce ne dă de multe ori peste cap este că adeseori lipsesc “calificativele”. Nu ni se spune dacă ceea ce a făcut “cutare” a fost bine sau râu. Ni se spune doar că a făcut-o și suntem lăsați să tragem propriile concluzii, de parcă Dumnezeu vrea să ne învețe să gândim noi înșine.

Matematic vorbind, literatura orientală este mereu o ecuație cu mai multe necunoscute

Vă propun o incursiune în gândirea orientală, într-una din formele ei cele mai desăvârșite, așa cum apare ea în capodopera Psalmului 130.

Când te apropii de psalmul 130, caută să te transpui în patru ipostaze diferite și învață ce înseamnă să te încrezi în îndurarea Domnului. Circumstanțele sunt doar schițate într-o sală a umbrelor nesigure. Trăirile sunt însă intense ca niște torțe în noapte. Ce vine spre noi este De profundis (,,Din fundul adâncului“).

În fundul adâncului (v. 1–2).

“Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Din fundul adâncului, Te chem, Doamne! Doamne, ascultă-mi glasul! Să ia aminte urechile Tale la glasul cererilor mele!” (Psalm 130:1-2).

Te copleșește disperarea adâncă. Ești ca unul căruia i-a trecut apa peste cap și se îneacă. Nu este nimeni să te scape. Singurul lucru pe care-l mai poți face este să strigi la Domnul după ajutor. Repeți experiența prin care a trecut profetul Iona când a fost aruncat în mare din corabie (Iona 1 și 2). Ești ca unul aruncat în temnița întunecată, unde-și așteaptă speriat osânda.

În sala de judecată (v. 3–4).

“Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut.” (Psalmul 130:3-4).

Visezi că ești adus în fața judecătorului să fi osândit pentru vinovăția ta și n-ai nici un avocat care să te apere. Judecătorul, cu puterea pe care o are, te-ar putea absolvi de pedeapsă și să-ți dă drumul să pleci.

În întuneric (v. 5–6).

“Eu nădăjduiesc în Domnul, sufletul meu nădăjduiește și aștept făgăduinţa Lui. Sufletul meu așteaptă pe Domnul mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa, da, mai mult decât așteaptă străjerii dimineaţa. (Psalmul 130:5-6).

Aștepți nerăbdător în miez de noapte și ți se pare că nu mai vine dimineața. Aștepți clipa izbăvirii, dar nu știi dacă odată cu zori va veni pedeapsa sau va veni izbăvirea.

Pe stâncă (v. 7–8).

“Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea și la El este belșug de El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui” (Psalmul 130:7-8).

Singurul lucru pe care te poți sprijini este nădejdea că Dumnezeu va interveni pentru tine cum a făcut-o de atâtea ori pentru alții. El te va răscumpăra în bunăvoința Sa, așa cum un sclav este cumpărat de la un stăpân rău, și te va face să simți bunătatea Lui. Credința aceasta este stânca pe care-ți poți odihni sufletul. Dumnezeu este Savlatorul tău și El nu va întârzia să vină. Într-un fel sau altul, El îți va face bine!

Iar aceasta este credință în Dumnezeul … harului. Scris este în finalul finalului:

“El va răscumpăra pe Israel din toate nelegiuirile lui”. Nu din toate necazurile lui! Nu din toate nedreptățile care i se fac! Ci “din toate nelegiuirile lui”. Va scrie peste toate: “Achitat și anulat!”

Gloria “de Profondis” până “in Excelsis“ Deo ! A sæculo et usque in aeternum.

(Prelucrare după Wiersbe, Warren W.. With The Word Bible Commentary)

+++

Grupe de psalmi

Psalmii 4-5 sunt rugăciuni pentru seara și dimineața

Psalmii 96– 99 au drept temă comună: Dumnezeu este Împărat. Este porțiunea care vorbește cel mai clar de conceptul Împărăției lui Dumnezeu în lume.

Psalmii 113– 118 sunt cunoscuți sub numirea ,,halelul mic și sunt cântați mai ales la sărbătoarea de Paște. ,,Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul! Să ne bucurăm și să ne veselim în ea“ nu se referă primordial nici la Sabat și cu atât mai puțin la Duminică, ci la ziua izbăvirii de Paște. Acel ,,osana“ din psalmul 118 nu este un salut celest, o invocație de laudă, cum cred unii, ci un strigăt dureros și disperat după izbăvire. ,,Ho snah“ înseamnă ,,izbăvește-ne și izbăvește-ne acum!“ La intrarea în Ierusalim, Domnul isus a fost rugat să-i scape pe evrei de sub stăpânirea romanilor. Strigătele lor au amuțit atunci când L-au văzut că nu merge spre garnizoana romană, ci o ia hotărât direct spre  Templu.

Psalmii 127-128 sunt psalmii familiei

Psalmii 120– 134 sunt numiți și ,,cântările treptelor“. Ierusalimul și templul se aflau pe creasta unui munte și toți cei ce veneau în pelerinaj de sărbători trebuiau ,,să se suie“ la Ierusalim, parcurgând ultima parte a călătoriei pe treptele care suiau la Templu.

Ultima grupă de psalmi, 146– 150 alcătuiesc ,,Halelul mare“, lauda dusă pe cotele ei cele mai înalte. Toți conțin în text cuvântul ,,Aleluia“, slăvit să fie Domnul! ,,Halel“ înseamnă laudă, iar ,,Iah“ este o formă prescurtată pentru Iehova.

Psalmii de răzbunare (,,imprecatori“)

Această grupă de psalmi sunt foarte puțin înțeleși și au nevoie de un comentariu specific. Sunt psalmii 5, 10, 17, 35, 58, 59, 69, 70, 79, 83, 109, 129, 137, 140. Cum putem justifica prezența unor astfel de psalmi, în care autorul îi cere lui Dumnezeu să-i distrugă pe dușmani, în Biblia unui Dumnezeu al dragostei?

Iată un exemplu:

,,Nu împlini, Doamne, dorinţele celui rău,
nu lăsa să-i izbutească planurile, ca să nu se fălească!
Asupra capului celor ce mă înconjoară
să cadă nelegiuirea buzelor lor!
Cărbuni aprinşi să cadă peste ei!
În foc să fie aruncaţi
în adâncuri, de unde să nu se mai scoale! (Ps. 140:8-10).

Un exemplu foarte bine cunoscut este psalmul 137, care a fost compus în Babilon:

Pe malurile râurilor Babilonului,
şedeam jos şi plângeam
când ne aduceam aminte de Sion.
În sălciile din ţinutul acela
ne atârnaserăm harpele.
Căci acolo, biruitorii noştri ne cereau cântări
şi asupritorii noştri ne cereau bucurie zicând:
„Cântaţi-ne câteva din cântările Sionului!”
Cum să cântăm noi cântările Domnului
pe un pământ străin?

Dacă te voi uita, Ierusalime,
să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
Să mi se lipească limba de cerul gurii,
dacă nu-mi voi aduce aminte de tine,
dacă nu voi face din Ierusalim
culmea bucuriei mele!

Adu-Ţi aminte, Doamne, de copiii Edomului,
care, în ziua nenorocirii Ierusalimului,
ziceau: „Radeţi-l, radeţi-l
din temelii!”
Ah! fiica Babilonului, sortită pustiirii,
ferice de cine-ţi va întoarce la fel
răul pe care ni l-ai făcut!
Ferice de cine va apuca pe pruncii tăi
şi-i va zdrobi de stâncă!

Blestemele din final sunt greu de citit în biserică. Ele parcă nu se potrivesc cu Evanghelia și cu mesajul unui Dumnezeu al dragostei. În ei nu se vorbește despre iertare, iar autorii lor n-au nici măcar îndoiala că spun cuvinte care să nu-i placă Domnului. De fapt, dintr-un astfel de zbucium intern s-a născut psalmul 139, care ar trebui citit ,,evreiește“, de la coadă la cap, ca să fie înțeles cum trebuie. Iată problema lăuntrică din care s-a născut acest psalm de răzbunare. Este pasajul pe care refuză să-l declame în adunare toți cei ce spun psalmul acesta în adunările creștine:

,,O, Dumnezeule, de ai ucide pe cel rău!
Depărtaţi-vă de la mine, oameni setoşi de sânge!
Ei vorbesc despre Tine în chip nelegiuit,
Îţi iau Numele ca să mintă, ei, vrăjmaşii Tăi!

Să nu urăsc eu, Doamne, pe cei ce Te urăsc
şi să nu-mi fie scârbă de cei ce se ridică împotriva Ta?
Da, îi urăsc cu o ură desăvârşită;
îi privesc ca pe vrăjmaşi ai mei.

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima!
Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile!
Vezi dacă sunt pe o cale rea
şi du-mă pe calea veşniciei! (Psalm 139:19-24).

Ce pot spune creștinii despre existența unor asemenea psalmi în Biblie?

Primul lucru pe care trebuie să-l spunem este că vreii n-au avut decât Vechiul Testament. Nu ne putem aștepta de la evrei să fie la înălțimea Noului Testament. Evreii nu-L auziseră încă pe Domnul Isus spunând în agonia crucii: ,,Tată, iartă-i că nu știu ce fac!“

În al doilea rând, psalmii sunt o foarte bună pledoarie pentru sinceritate în rugăciune. N-are rost să ne ascundem înaintea lui Dumnezeu. Dacă așa simțim, așa trebuie să-i spunem. Nu suntem mai puțin vinovați dacă îi ascundem ce simțim în inimă. Dimpotrivă!

În al treilea rând, dușmanii lui Israel erau și dușmanii lui Dumnezeu. Psalmii de răzbunare îi aduc aminte lui Dumnezeu că trebuie să facă ceva cu dușmanii Lui. Pentru creștini, lupta nu se mai dă cu cei în carne și în sânge, ci cu puterile și domniile care locuiesc în locurile cerești. Nu se poate să-L iubești pe Dumnezeu și să nu urăști răul și pe cei răi.

Sfinții din vremea Vechiului Testament nu cunoșteau ceea ce știm noi despre Judecata de la urmă, despre iad și despre rai, așa că ei cereu ca dușmanii lor să fie pedepsiți în viața de acum. Ceea ce știau ei era că după moarte sufletele merg în ,,locuința morților“, un fel de sală de așteptare a unei gări în care nu venea și nu pleca niciodată un tren. Ei Îi cereau lui Dumnezeu să le facă dreptate înainte de moarte, în singurul domeniu în care ea putea fi înfăptuită.

În al patrulea rând, oricum, este mai bine că psalmiștii îi cer lui Dumnezeu să facă dreptate și nu aleg să se răzbune ei înșiși. Este un principiu superior care va fi reluat de apostolul Pavel:

,,Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu, căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti”, zice Domnul“ (Rom. 12:19).

În ultimul rând, este important să subliniem că problema răzbunării există și în Noul Testament, nu doar în Vechiul Testament. Și în Noul Testament există rugăciuni de răzbunare. Aduceți-vă aminte de răbufnirile lui Pavel din cauza ,,învățătorilor mincinoși“:

,,Şi schilodească-se odată cei ce vă tulbură!“ (Gal.5:12).

,,Păziţi-vă de câinii aceia; păziţi-vă de lucrătorii aceia răi; păziţi-vă de scrijeliţii aceia!“ (Filip. 3:2).

,,Schilodească-se“ este în original ,,să fie scopiți, să nu poată avea urmaș“, iar ,,scrijelații“ sunt cei care au fost ,,tăiați împrejur“.

În Apocalipsa, ne este descoperit că până și sfinții de sub altarul cerului fac rugăciuni de răzbunare:

,,Când a rupt Mielul pecetea a cincea, am văzut sub altar sufletele celor ce fuseseră înjunghiaţi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturisirii pe care o ţinuseră. Ei strigau cu glas tare şi ziceau: „Până când, Stăpâne, Tu, care eşti sfânt şi adevărat, zăboveşti să judeci şi să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Fiecăruia din ei i s-a dat o haină albă şi i s-a spus să se mai odihnească puţină vreme, până se va împlini numărul tovarăşilor lor de slujbă şi al fraţilor lor, care aveau să fie omorâţi ca şi ei“ (Apoc. 6:9-11).

Dacă ne identificăm cu Dumnezeu și vrem să pledăm pentru implementarea dreptății Sale pe pământ, psalmii de răzbunare vor avea întotdeauna ecou în inimile noastre. Va veni o zi în care orice păcat va fi pedepsit, cei neprihăniți vor fi răzbunați, iar martirii vor sta pe scaunele de domnie ale celor care i-au condamnat la moarte.

Am ajuns la încheierea Psalmilor, a acestei cărţi a încercării, a cărei ultimă pagină nu va fi întoarsă decât la sfârşitul călătoriei noastre pe pământ. Şi constatăm că toate suferinţele care sunt descrise în ea au condus la acest rezultat final, lauda adusă lui Dumnezeu de către tot ce are suflare. Aşa să fie şi cu fiecare din încercările noastre: să fie găsită spre laudă şi glorie şi onoare, la descoperirea lui Isus Hristos (1 Petru 1:7).

Cartea Psalmilor a început cu Dumnezeu binecuvântându-l pe om şi se încheie cu omul binecuvântându-L pe Dumnezeu. Am auzit, pe rând, cântând aleluia: rămăşiţa mântuită (Psalmul 146), Ierusalimul (Psalmul 147), Creaţia (Psalmul 148). Psalmul 149 are ca subiect cântarea cea nouă a lui Israel şi ultimele judecăţi precedând Împărăţia.

Psalmul 150 răspunde la toate chestiunile cu privire la laudă:

• cine trebuie să fie adorat,
• unde (v. 1),
• pentru ce (v. 2),
• cum (v. 3-5) şi
• de către cine (v. 6) trebuie adusă închinarea către Dumnezeu.

Toată diversitatea de expresii ale laudei universale se armonizează într-un mod perfect, pentru că această cântare este unică: ea preamăreşte faptele puternice şi grandoarea infinită a Celui care va împlini atunci toate planurile Sale, pentru propria Lui glorie şi pentru binecuvântarea universală. – Jean Koechlin

sursa: https://scripturile.wordpress.com/2013/01/28/psalmii/